Wednesday 28 July 2010

Comunicat de presa

Între 18 şi 19 iulie 2010, o echipă a Artejescal din Madrid şi-a prezentat proiectul pentru promovarea culturii românesti.
Proiectul a fost demarat cu artiştii plastici din Moldova şi continuă acum în Oltenia.
Acţiunea a început la Slatina cu o manifestare culturală care dă noi speranţe artiştilor plastici din judeţul Olt, care au venit la întâlnirea cu António Calderón de Jesús în speranţa salvării spirituale şi morale dar şi a recunoaşterii artei şi muncii lor, a promovării acestora în afara ţării.
Întâlnirea a fost moderată de George Smarandache, lucrător în cultura judeţului Olt şi Tudor Şerbănescu, artist plastic român stabilit la Madrid, fondator al unei asociaţii de promovare a culturii denumită Pro Arte. Au fost prezenţi la această întâlnire artişti plastici din judetul Olt, ziarişti, oameni de cultură, prieteni ai artiştilor.
În acest proiect este vorba despre promovarea artelor plastice din partea de sud a României, care face parte integrantă dintr-un alt proiect, început cu ceva timp în urmă, demarat în partea de nord-est a ţării, respectiv Iaşi, Suceava, continuat apoi la Bucureşti, Slobozia, Craiova iar acum la Slatina, Drăgăneşti-Olt, Caracal, Corabia, Balş.
George Smarandache a subliniat că acest proiect îi poate ajuta pe artiştii români, pentru că deschide o poartă spre lumea internaţională a artei. „Lucrările artiştilor plastici olteni sunt bune, au un nivel, dar dacă nu sunt cunoscute şi scoase în afară, să li se facă şi o publicitate, vor rămâne numai în interiorul ţării şi se va întâmpla aşa cum s-a întâmplat cu marii maeştri ai României, care nu sunt cunoscuţi şi cotaţi peste hotare“, a subliniat George Smarandache.
În prezentarea făcută, domnul Tudor Şerbănescu a afirmat că acest proiect cultural este unul foarte ambiţios şi de mare anvergură. Ideea acestui proiect a avut-o Antonio Calderón de Jesús care fiind un promotor de artă, un critic de artă, ocupându-se cu arta, a dorit să cunoască şi artişti români. „Întâlnindu-ne la o expozitie de pictură, auzind că sunt român, a vrut să ştie mai multe despre români şi de ce arta românească nu există pe piaţa mondială nici ca imagine, nici fiind prezentă fizic în comerţul de artă. I-am explicat care au fost condiţiile la noi, de ce unii artişti nu au putut să iasă în lume… Atunci a dorit să cunoască cât mai mult şi având şi niste prieteni prin zona Sucevei, a mers mai întâi acolo. A mers la Suceava, la Botoşani şi la Iaşi, unde, împreună cu echipa Artejescal a filmat şi a făcut fotografii, a stat de vorbă cu oamenii. A fost şi în Bucuresti şi, după ce s-a întors la Madrid, cuvintele lui, când vorbea despre artişti, erau minunate, spunea peste tot că sunt geniali.“
Înregistrările făcute în timpul primelor incursiuni în lumea artelor plastice din România s-au concretizat în nişte CD-uri pe care le-a adunat într-o casetă cu câteva CD-uri. Acest lucru se va extinde în toată România, în toate locurile pe unde se merge se vizitează artisti, se filmează, se fotografiază şi toate aceste materiale adunate vor fi sintetizate şi se va face despre arta românească un film documentar, pentru a fi promovată atât în Madrid şi în alte oraşe din Spania, cât şi în România. „Vă daţi seama, în primul rând, ce efort material înseamnă din partea lui ca persoană particulară. El depăşeste acest lucru, pentru că arta românească a devenit o pasiune prin cunoaşterea artiştilor români, văzând valoarea operelor lor. Ideea este să promoveze arta românească şi artistii români, pentru că el cunoaşte ce se întâmplă în lumea artei mondiale, cunoaşte comerţul mondial de artă, ştie că românii pot intra în acest comerţ şi au locul lor. Imaginea artiştilor nu este numai pentru a câştiga bani, ci şi ca prezenţă a artei şi culturii românesti în cultura mondială.“
Antonio Calderón de Jesús cunoaşte foarte bine nu numai arta şi pictura românească, el cunoaşte artişti şi din alte domenii. Pentru promovarea artei şi culturii românesti, a fost premiat de revista Niram Art de la Madrid, a primit un premiu alături de alţi mari oameni de cultură: Varujan Vosganian, Dan Herciu de la Cluj şi alţii. A primit acest premiu într-un context onorant, pentru recunoaşterea eforturilor lui pentru promovarea artei.
Domnul António Calderón de Jesús a spus în discursul său că la momentul actual, în comerţul de artă mondial este un gol pe care îl pot ocupa artiştii români. „Nu este un proiect iluzoriu, ci este unul care are conţinut. Realitatea de care vorbesc sunteţi dumneavoastră, cei pe care v-am cunoscut şi lucrările pe care le-am văzut. Cred că ele trebuie recunoscute la nivel internaţional. În comerţul de artă mondial este o pauză, un gol, eu sunt cunoscător al acestor mecanisme şi al mersului artei şi îmi dau seama de acest lucru. Tocmai de aceea, cred că artiştii români pot să vină să ocupe acest gol. Ceea ce mi-aţi arătat îmi demonstrează că nu m-am înşelat în ceea ce am gândit şi felul dumneavoastră de a fi, acela de zi cu zi, de a lucra şi de a face lucruri importante, îmi dă încredere în ceea ce vreau să fac. Ceea ce faceţi este de nivelul artei mondiale şi trebuie să scoatem această artă la suprafaţă, pentru că lucrările pe care le prezentaţi sunt de nivelul artei mondiale. Pentru realizarea acestui obiectiv, pentru recunoaşterea de care vorbeam mai înainte, este necesar să se facă eforturi din partea tuturor.“
Domnul António Calderón de Jesús a profitat de faptul că s-a aflat în judeţul Olt pentru a vedea individual fiecare artist la el în zonă, pentru a-l include în acest proiect general făcut pe întreaga Românie. Judeţul Olt are mulţi artişti adevăraţi. Dânsul a mai subliniat faptul că are o bună colaborare cu domnul George Smarandache de mai mult timp, au fost o serie de emisiuni realizate prin internet cu Espacio Niram din Madrid, care este o cafenea literară ce are şi o galerie de artă. Acolo se organizează foarte multe evenimente, de la lansări de carte, expoziţii de pictură, fotografie, unde vin foarte mulţi străini din Spania şi din afara Spaniei. „Scopul nostru este ca prin cunoaşterea oamenilor din diverse locuri să fim puşi în contact cu alţi artisti şi cu alte persoane care ar fi dispuse să participe la acest proiect, pentru propagarea lui şi a artei şi culturii româneşti”.
Au fost vizitate atelierele artiştilor: Adriana Vâlcea şi Nicolae Truţă din Slatina, Marcel Duţu şi Traian Zorzoliu din Drăgăneşti Olt, Emilian Nuţu din Corabia, Dan Dimulescu din Caracal, Paul Tudor-Balş din Balş, George şi Felicia Păunescu din Bobiceşti.

Valeru Ciurea
George Smarandache

No comments:

Post a Comment